Există dimineți în care cariera pare să depindă numai de competență, experiență și cât de bine ți-ai pregătit prezentarea. Și există dimineți în care te uiți în oglindă înaintea unei întâlniri importante și te gândești că toate acestea ar conta mai puțin dacă sacoul ar sta mai bine pe tine, cămașa n-ar negocia cu disperare cu ultimul nasture, spatele ti-ar fi mai drept si ai fi mai sigur pe tine.
Nu este neapărat vanitate. Trăim într-o lume care pretinde că apreciază exclusiv ceea ce știm să facem, dar continuă să tragă concluzii rapide din felul în care arătăm. Problema apare atunci când decidem să schimbăm ceva și ne lovim de cealaltă realitate: nu am mai fost niciodată la sală, nu știm cum funcționează aparatele și avem impresia că vom intra într-un club în care toată lumea a primit manualul de utilizare, mai puțin noi. Așadar, merită să luăm în serios două idei. Prima spune că o imagine fizică bună ne poate ajuta în carieră. A doua ne șoptește că sala este pentru cei care știu deja ce au de făcut acolo.
Ipoteza 1: „Cred că, dacă arăți bine, reușești mai ușor în carieră”
Să nu ne prefacem că aspectul fizic nu contează. Contează la prima impresie, iar prima impresie apare înainte să apucăm să demonstrăm cât suntem de inteligenți. La un interviu, într-o negociere sau în fața unui client nou, oamenii văd mai întâi postura, expresia, îmbrăcămintea și felul în care ocupăm spațiul. CV-ul vine imediat după.
Cercetătorii vorbesc despre un „beauty premium”, adică avantajul de orice fel asociat atractivității percepute. Un studiu clasic realizat de economiștii Daniel Hamermesh și Jeff Biddle a identificat diferențe de venit între persoanele considerate atractive, cele evaluate drept obișnuite și cele percepute ca mai puțin atractive.[1] O cercetare recentă, realizată pe date longitudinale din Germania și verificată prin mii de variante statistice, a găsit aceeași asociere: persoanele evaluate ca fiind atractive tind să câștige mai mult. Diferența mediană estimată a fost de aproximativ 3% pentru bărbați și 2% pentru femei.[2] Ceea ce, să recunoaștem, nu e chiar la ce ne așteptam…
Sună nedrept, pentru că este. Frumusețea nu completează rapoarte, nu rezolvă crize și nu vine cu idei bune la ședință. Totuși, creierul nostru folosește scurtături. Dacă o persoană ni se pare atrăgătoare și îngrijită, suntem tentați să-i atribuim și alte calități: sănătate, inteligență, disciplină sau abilități sociale. Nu trebuie să fie corect pentru a produce consecințe reale.
Dar „să arăți bine” nu înseamnă neapărat să ai trăsăturile unui model sau un abdomen pregătit permanent pentru fotografii. În mediul profesional, imaginea este un amestec de postură, energie, expresie, îmbrăcăminte și senzația că te simți confortabil în propriul corp.
Sala poate lucra exact în această zonă. Nu îți modifică doar circumferința taliei. Poate schimba felul în care mergi, stai pe scaun sau intri într-o încăpere. Uneori, diferența nu este că ceilalți te consideră brusc mai frumos, ci că tu încetezi să intri în încăpere cerându-ți parcă scuze pentru propria prezență.
Ipoteza 2: „Nu am mai fost la sală și nu știu ce și cum să fac”
Prima intrare într-o sală poate semăna cu prima zi într-o țară în care nu cunoști limba. Unii împing sănii metalice, alții trag de cabluri, cineva lasă să cadă o bară încărcată, iar tu încerci să descoperi discret dacă banca pe care tocmai te-ai așezat este destinată exercițiilor sau pauzelor.
Teama nu este inventată. Cercetările despre anxietatea legată de aspectul fizic arată că îngrijorarea privind felul în care suntem evaluați de ceilalți poate reduce frecvența și durata exercițiilor, mai ales când sala este percepută ca un mediu intimidant.[3] Alte cercetări sugerează că sesiunile introductive destinate începătorilor pot reduce anxietatea asociată intrării într-un spațiu nou de antrenament.[4]
Nu ești leneș dacă te simți stingher. Ești un om care intră într-un mediu necunoscut și nu vrea să se facă de râs. Numai că mintea exagerează două lucruri. Primul este cât de mult se uită ceilalți la tine. Cei mai mulți sunt ocupați cu propriul antrenament, cu telefonul sau cu încercarea de a supraviețui ultimelor repetări. Al doilea este cât de multe trebuie să știi înainte să începi. Nu te stressa inutil… Nu trebuie să cunoști toate aparatele. Nici cei care merg de ani întregi nu le folosesc pe toate.
Un studiu care a urmărit noii membri ai unor cluburi de fitness timp de un an a constatat că numai 37% au menținut exercițiul regulat pe toată perioada.[5] Cifra nu spune că sala nu funcționează, ci că începutul este adesea prost gândit. Oamenii pornesc cu prea multe exerciții, obiective spectaculoase și febră musculară cât pentru trei vieți. După două săptămâni, fiecare vizită pare o pedeapsă.
Prima ședință ar trebui să fie o vizită de orientare, nu un test de caracter. Vezi vestiarul, întrebi unde sunt lucrurile, faci zece minute de mers și înveți trei sau patru exerciții. Dacă există un antrenor, îi spui direct: „Este prima mea zi și vreau să învăț mișcările de bază.” Relazeaza-te, nu ai nimic de demonstrat.
Adevărat sau fals?
„Dacă arăți bine, este mai ușor în carieră” – PARȚIAL ADEVĂRAT.
Aspectul fizic poate influența prima impresie, vizibilitatea profesională și modul în care ne sunt atribuite anumite calități. Totuși, imaginea nu poate susține la nesfârșit o competență care nu există. Poate deschide ușa ceva mai repede, dar ceea ce știi să faci decide dacă rămâi în cameră. Sala nu este o scurtătură spre promovare. Poate fi însă locul în care îți construiești o prezență mai bună: mai multă energie, o postură mai sigură și o relație mai relaxată cu propriul corp.
„Nu am fost la sală și nu știu ce să fac” – ADEVĂRAT.
Dacă nu ai mai fost, este normal să nu știi. Unele aparate chiar arată ca niște instrumente medievale de interogatoriu cărora cineva le-a adăugat un scaun din burete. Dar lipsa de experiență este o situație temporară, nu un motiv definitiv pentru a rămâne acasă. Nu mergi la sală fiindcă știi deja să te antrenezi, după cum nu iei lecții de înot fiindcă știi deja să înoți. Mergi tocmai ca să înveți.
Verdict final
O condiție fizică mai bună te poate ajuta și profesional, prin imagine, energie și încredere. Ar fi însă păcat să transformi acest posibil avantaj într-o presiune nouă: „Trebuie să arăt perfect ca să fiu luat în serios.” Nu trebuie. Competența rămâne esențială, iar corpul nu este un CV. În același timp, nu lăsa lipsa de experiență să devină o interdicție pe termen nelimitat. La prima vizită, succesul nu înseamnă să te antrenezi perfect. Înseamnă să intri, să înveți câteva lucruri și să pleci știind puțin mai mult decât atunci când ai venit.
Surse
- Hamermesh, D.S. & Biddle, J.E. — Beauty and the Labor Market, NBER.
- Kühne, S. et al. — Gendered Beauty Inequalities?, European Sociological Review.
- Auster-Gussman, L.A. et al. — studiu privind anxietatea referitoare la aspectul fizic și mediul sălii.
- Brown, C.E.B. et al. — cercetare privind barierele întâmpinate de începători.
- Gjestvang, C. et al. — studiu longitudinal despre menținerea exercițiului în primul an de abonament la un club de fitness.
